Despre noi

Observatorul respectării drepturilor de proprietate intelectuală (în continuare – Observator) a fost instituit la data de 29.07.2011, în baza Ordinului nr. 111 al Directorului General AGEPI şi activează conform Regulamentului de funcţionare al Observatorului respectării drepturilor de proprietate intelectuală (în continuare - Regulament), aprobat prin Ordinul interinstituțional nr. 142 din 19.10.2022.

Observatorul este creat în cadrul AGEPI în scopul asigurării schimburilor de informaţii dintre autorităţile responsabile de monitorizarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, întru prevenirea şi înlăturarea carenţelor depistate în sistemul de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală (în continuare  - DPI) în republică, generării unor rapoarte, studii analitice şi statistice, precum şi exercitării funcţiilor Centrului de notificare şi informare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (TRIPS).

În vederea realizării obiectivelor Observatorului, pe platforma acestuia pot fi instituite grupuri de lucru permanente sau temporare, cu implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale, reprezentanţilor organizaţiilor necomerciale, titularilor de drepturi precum şi experţilor şi alţi specialişti din domeniul de referinţă.

Activităţile Observatorului sunt axate pe 4 direcţii prioritare:

Monitorizarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, şi anume:

  • colectarea, stocarea, examinarea, sistematizarea şi prelucrarea datelor privind protecţia DPI;
  • elaborarea cercetărilor, studiilor, rapoartelor şi analizelor statistice;
  • perfecţionarea cadrului normativ.

Promovarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală:

  • organizarea campaniilor de informare şi sensibilizare a societăţii;
  • colaborarea cu mass-media în vederea promovării sistemului de protecţie a DPI;
  • iniţierea instruirilor pentru reprezentanţii instituţiilor de drept şi pentru societatea civilă.

Colaborarea cu autorităţile publice şi titularii de drepturi:

  • realizarea schimbului de date privind protecţia DPI;
  • implicarea titularilor de drepturi în procesul de asigurare a drepturilor;
  • cooperarea cu structurile similare din străinătate.

Informarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind implementarea Acordului TRIPs:

  • notificarea OMC despre modificările cadrului juridic naţional;
  • furnizarea informaţiilor şi documentelor relevante membrilor OMC, agenţilor economici din Republica Moldova sau din statele membre ale OMC;
  • gestionarea bazei de date privind cadrul juridic național