Pe 6 septembrie curent, a avut loc un seminar de instruire în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală și anti-contrafacere, organizat de Asociația anti-contrafacere REACT din România și găzduit de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor responsabile de asigurarea respectării acestor drepturi, precum Serviciul Vamal, Procuratura Generală și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.
Seminarul a avut ca scop principal furnizarea de informații practice privind identificarea produselor contrafăcute și dezvoltarea unor soluții eficiente pentru combaterea acestui fenomen în creștere.
În deschiderea evenimentului, Andrei Popa, Directorul general adjunct al AGEPI, a subliniat importanța protecției drepturilor de proprietate intelectuală, menționând că: "Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală nu este doar o responsabilitate legală, ci și un angajament esențial pentru susținerea inovației, creativității și dezvoltării economice. Contrafacerea nu doar că subminează aceste valori, dar afectează grav și sănătatea și siguranța consumatorilor, precum și competitivitatea pieței noastre. În acest context, colaborarea strânsă între instituțiile guvernamentale, sectorul privat și organizațiile neguvernamentale este absolut necesară pentru a combate eficient acest fenomen. AGEPI își asumă un rol activ în facilitarea acestui dialog și în promovarea unui cadru robust de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală."
Participanții au discutat despre metodele de identificare a mărfurilor contrafăcute, strategiile de marketing ale marilor companii și măsurile de combatere a acestui fenomen. Raportorul Kristi O’Malley, din partea Departamentului de Justiție al SUA, a abordat subiectul investigării și urmăririi penale a infracțiunilor de contrafacere a mărcilor.
De asemenea, un aspect important al seminarului a fost familiarizarea participanților cu detalii specifice privind identificarea produselor originale ale unor companii de renume, precum Puma, Samsung, Adidas, Apple, COTY și altele.
La finalul seminarului, participanții au apreciat oportunitatea de a schimba experiențe și bune practici, exprimându-și dorința de a continua colaborarea pentru a dezvolta soluții eficiente în lupta împotriva contrafacerii, contribuind la crearea unui climat de afaceri mai sigur și mai transparent.